Politica e content. Contentul e politică

George Simion a înțeles primul asta.

În ultimii ani, politica s-a mutat tot mai mult online. Evident, asta se simte cel mai mult în SUA, unde Donald Trump a fost numit recent de Washington Post drept „influencer-in-chief”.

În 2024, Trump a ajuns președinte și datorită prezenței sale la podcasturile unora dintre cele mai importante figuri din manosfera online americană. În același timp, după ce a devenit președinte, contul Casei Albe de pe Twitter a devenit o adevărată mașinărie de turnat memes cât mai crude despre deportarea imigranților.

Trump însuși e unul dintre cei mai chronically online președinți de pe planetă, numărul său de ore petrecute în fața TV-ului pe Fox News fiind depășit doar de cât postează pe Truth Social (varianta trumpistă de Twitter).

Conținutul online nu mai e de mult doar un alt tool pentru politicieni. În momentul de față, în SUA și în din ce în ce mai multe țări din toată lumea, el a devenit o formă de limbaj politic. Poate cea mai importantă formă. Un mod eficient prin care politicienii se definesc și își răspândesc ideile.

Un exemplu recent la care ne putem uita e și cel în care Trump, filmat în timp ce își varsă nervii în fața jurnaliștilor, spune despre conflictul Israel–Iran: „Avem două țări care se bat de atâta timp că nici nu mai știu ce dracu’ fac.” Clipul s-a rostogolit rapid prin feed-uri, a devenit viral și astfel mai eficient decât orice conferință oficială.

Dacă ne îndreptăm atenția spre scena politică românească și încercăm să vedem dacă politicienii noștri merg în aceeași direcție, nu iese în evidență nimeni altul decât George Simion, cel mai wannabe Trump din România.

Înainte de alegeri, scriam despre activitatea intensă a lui Simion de pe X:

Twitter e, în momentul de față, terenul de joacă preferat al dreptei radicale din toată lumea. Acolo au loc discuțiile cele mai importante, se schimbă meme-uri, se reinterpretează istoria și se construiesc alianțe bizare și improbabile între politicieni marginali din Europa de Est și cei mai turbați conspiraționiști din America. Aici încearcă George Simion să-și croiască un loc.

(…)

Dincolo de această orientare internațională, Simion e și vehiculul perfect pentru toți extremiștii români care și-au găsit o casă perfectă pe Twitter.

Spre exemplu, Simion urmărește și repostează tweeturi de la Daily Romania, un cont cu conținut de extremă dreaptă cu peste 100k followers care, printre altele, zicea la un moment dat despre migranții din România: „Deport every single one. I don't care if legal, illegal, refugee, engineer, homeless, doctor, man, woman, child, sick, disabled” + „I want the moderates and the non religious out as well like Nepalis which multiply like rats in Bucharest, each year there are more of them.

Daily Romania nu e singurul cont extremist de pe Twitter pe care Simion îl urmărește și de a cărui susținere directă beneficiază. Mai avem R3Media care inundă feedul cu conținut ultranaționalist și retweeturi de la Andrew Tate, printre altele. Avem desigur și contul Iosefinei Pascal, „jurnalista de investigație” (lol) care făcea liste de soroșiști și încerca să bată recordul la dezinformări pe minut. Și lista continuă.

Și în momentul de față Simon e mai activ pe Twitter/X decât pe alte rețele sociale și continuă să facă fix ce făcea și atunci:

Simion funcționează ca un magnet pentru toată această galerie pestriță a extremismului online românesc. Pe Twitter el nu e doar politician – e și un curator de content pentru cei pasionați de dreapta radicală. Interacționează constant cu conturi care promovează idei anti-migrație, homofobe, antieuropene sau conspiraționiste.

Dar dincolo de activitatea sa de pe Twitter, Simion și-a luat în serios postura de creator de conținut și pe YouTube, acolo unde a lansat primul episod din ceea ce a numit el un „documentar” despre cum au fost „furate” alegerile. Clipul e de departe cel mai popular de la el de pe canal cu peste 1,5 milioane de vizualizări.

În clip, Simion practic se portretizează ca fiind singur împotriva tuturor, un politician patriot onest care se luptă cu sistemul. Critică aspru toată presa mainstream care a îndrăznit să-l conteste, dar nu se oprește aici. Începe un război total cu orice influencer care a făcut același lucru și îl laudă pe Selly pentru că și-ar fi păstrat obiectivitatea.

E o continuare a strategiei dinaintea alegerilor când Simion a organizat o conferință de presă maraton transmisă la el pe Facebook unde a invitat doar presa „alternativă”, printre care și creatori de conținut favorabili lui.

În momentul de față, George Simion pare că își cultivă o relație cu votanții lui pe aceleași principii prin care un influencer câștigă popularitate cu cei care se uită la el: prin content regulat, cu un ton personal, multă indignare performativă (bonus: dezinformare masivă), clickbait și victimizare continuă.

Publicul lui Simion nu e tratat ca un electorat, ci ca o comunitate online. Una care comentează, share-uiește și dă like exact cum fac fanii oricărui influencer carismatic. Ideal, în cazul lui, engagementul se traduce în voturi și capital politic.

Deși e în priză de peste cinci ani, Simion a ales să nu ia nicio pauză după ce a pierdut alegerile în primăvară și a început aproape instant campania pentru parlamentarele de peste trei ani și chiar pe cea pentru prezidențiale aș zice.

Abordarea de influencer online îl ajută să creeze acel tip de prezență permanentă care, în online, contează mai mult decât orice mesaj coerent. Nu e important ce spune. E important că spune – mereu, peste tot, pe toate platformele.

E evident că majoritatea politicienilor români merg în aceeași direcție. Asta se observă și din prezența lor la podcasturile creatorilor de conținut dinainte de alegerile de anul trecut, de exemplu.

Însă Simion pare să fie cel care îmbrățișează cu cea mai multă încredere această blurare a liniilor între politician și influencer. Și asta e posibil să îl ajute enorm în următorii ani, mai ales dacă va rămâne liderul opoziției, de unde va putea liniștit să joace rolul victimei, să mențină narativa că alegerile au fost furate, să se dea drept protectorul libertății de exprimare la orice încercare de reglementare a rețelelor sociale și să își apropie toți oamenii nemulțumiți de partidele mainstream de la putere.