Războiul în timeline: noua eră a conflictelor

Mai un bombardament, mai un thrist trap, mai o reclamă la cel mai nou restaurant deschis pe Calea Victoriei.

Wake up babe, un nou război cu potențial de WWIII just dropped.

În ultimele zile, am avut timeline-ul inundat de videoclipuri în care bombele curgeau ba peste Teheran, ba peste Tel Aviv. Probabil că cele mai suprarealiste dintre ele sunt cele cu muzica de nuntă pe fundal, în care niște oaspeți la o cununie din Liban se uitau pe cer cum treceau rachetele peste ei ca la artificii.

Sau acest reel cu Costi Ioniță, vă las pe voi să decideți. Sau generational hate watch-ul făcut de oamenii din Yemen, care s-au adunat să se uite la atacurile iraniene asupra Israelului pe un ecran mare ca la un Campionat Mondial. Sau, bineînțeles, toate conturile de memuțe de pe Instagram și Twitter care au intrat în overdrive și au postat conținut doar pe tema noului război.

We made it. Oficial, războiul e content.

E o senzație greu de explicat: să fii martor la începutul unui posibil conflict mondial în timp real, dar din pat, cu telefonul în mână, în timp ce aștepți să-ți fiarbă ouăle. Nu mai e nevoie de vreun breaking news la TV. Acum avem livestream-uri direct de la sol, clipuri cu rachete suprapuse peste audio de pe TikTok și threads pe X în care strategii OSINT îți explică cine are sistemele de apărare mai bune. Atotputernicul algoritm doing his thing.

Ce vedem azi e o formă nouă de a asista la un conflict armat: nu din documentarele de după, nu prin comunicate oficiale, nici măcar prin știrile de la TV, ci în direct, prin filmări verticale făcute cu telefonul și urcate la câteva secunde după ce s-au întâmplat.

Războiul e live, și nu doar pentru jurnaliști sau analiști, ci pentru oricine are un cont de TikTok sau Twitter.

În mod natural, chiar dacă asistăm live la niște conflicte cu consecințe absolut groaznice, de la ce se întâmplă în Ucraina până în Fâșia Gaza sau Iran, avem tendința să ne vedem totuși și de viața noastră în paralel. Și de aici rezultă un cocktail absolut suprarealist în care timeline-urile noastre alternează între videoclipuri apocaliptice din Gaza, un crpyto bro care îți vorbește despre cea mai nouă investiție, un thrist trap, o reclamă la o cremă de corp și George Simion care insistă să-i zică „Muc” lui Nicușor.

Asta e realitatea digitală a zilelor noastre: totul are loc simultan. Suferința, propaganda, umorul, frica. toate există una lângă alta, fără nicio ierarhie, fără un aranjament logic sau avertisment. Un tap pe ecran și treci de la o mamă plângând în fața unei clădiri bombardate la un clip cu un tip care îți arată câtă proteină ar trebui să bagi într-o zi.

E o formă de expunere continuă care, inevitabil, epuizează. Nu mai ai timp să procesezi sau să empatizezi pe deplin pentru că următorul clip deja începe, iar altceva poate chiar mai șocant, îți captează atenția. Știi că e îngrozitor ce vezi, dar mintea ta e deja antrenată să meargă mai departe. Fără oprire. Fără reflecție. Doar scroll.

E greu să rămâi întreg emoțional când, într-un singur minut de scroll, treci printr-un carusel de realități radical diferite. Totul vine peste tine deodată, în același spațiu vizual, cu aceeași importanță aparentă.

Care vor fi consecințele asupra sănătății noastre mintale și asupra modului în procesăm evenimentele din jur? Habar n-avem, e mult prea devreme ca să ne dăm seama. Posibil să creeze un fel de anestezie emoțională. Emoțiile devin plate, tocite, pentru că nu mai știi cum să le calibrezi. Cum reacționezi când un dezastru e urmat de un clip cu un tip care îți promite că poți slăbi 5 kg în două săptămâni? Contrastele astea bruște poate nu vor mai șoca, ci doar vor obosi.

Dar realitatea e că pur și simplu nu știm care vor fi consecințele. Trăim vremuri fără precedent. Și le tot trăim de ceva timp.