Internet, cum erai în anii 2000?

Curge nostalgia după anii 90 pe net. Dar anii 2000 au fost epoca de aur a internetului.

Ne-au inundat tuturor feed-urile de pe TikTok și Instagram videoclipuri cu diverse vedete care își amintesc ce făceau/cum arătau în anii 90, cu Go Go Dolls - Iris pe fundal. N-am să vă mint, e unul dintre microtrendurile care chiar îmi plac și am sorbit cu entuziasm și fascinație majoritatea postărilor. Inclusiv alea cu Donald Trump, lol.

Așa că m-am gândit că mi-ar fi plăcut tare mult și o compilație de genul ăsta cu internetul românesc din anii 2000. Sigur că sunt doar un moșar nostalgic, dar aș zice că acea decadă a fost una excepțională pe net pentru cine a trăit-o. Groaznică. Dar și fascinantă în același timp.

În primul rând, era o perioadă în care internetul era un loc foarte specific, iar să fii online nu însemna să fii conectat și disponibil 24/24, ci era momentul extrem de bine delimitat în care te puneai la birou, deschideai PC-ul cu degetul de la picior și te conectai.

Nu purtai internetul cu tine peste tot, nu răspundeai instant la mesaje sau notificări. Internetul avea început și sfârșit, o fereastră clară în ziua ta. Era ca și cum intrai într-un spațiu separat, un mic univers propriu.

În acest univers, fiecare sesiune era ca o mică expediție. În perioada cu dial-up și costuri mari (mai mici după 22:00 dacă-mi amintesc corect) știai că timpul tău online era prețios și limitat, iar asta făcea fiecare click mai intenționat. În cazul meu, asta însemna mai exact că fiecare sesiune în care aveam acces la net avea loc când mai mergeam în vizită la verii mei la Craiova și intram inevitabil pe site-ul oficial a lui Dinamo.

Internetul nu era omniprezent, ci se simțea mai degrabă ca un loc special pe care îl vizitai și îl lăsai la fel de clar cum intrai, era un fel de refugiu temporar și foarte personal.

Internetul avea granițe clare. Forumuri, site-uri, chat-uri și bloguri; lumi separate, fiecare cu propriile reguli, ritualuri și cultură.

Iar probabil printre cele mai influente lumi din acea perioadă era Yahoo! Messenger. Îmi aduc aminte că în primul an de gimnaziu (adică și primul meu an cu net), auzeam lumea întrebând în jur „intri diseară pe mess?”. Era o activitate în sine.

Te conectai, vedeai cine e online, îți schimbai statusul. Puneai, eventual, ce muzică asculți la status ca să semnalizezi că ești interesant & not like other guys/girls. Eu, spre exemplu, eram interesant cu live-uri de câte 17 minute de la Florin Salam care se terminau și cu semnături de tipul „By Cipry No 1”.

Un alt stâlp de rezistență al internetului românesc din anii 2000 era cu siguranță hi5. Era locul unde fiecare adolescent își construia identitatea digitală cu surprinzător de multă migală: profil cu poze, lista de prieteni, topuri și statusuri. Și site-ul care m-a învățat pentru prima oară HTML ca să reușesc să-mi personalizez profilul așa cum vreau, inclusiv cu un music player care pornea, în mod enervant, cum intrai pe profil.

O mare parte din farmecul hi5-ului venea din haosul vizual: fonturi colorate, badge-uri ciudate, videoclipuri embed-uite care se încărcau greu, dar care te făceau să simți că ești într-un loc complet diferit de realitate. Era o formă de escapism digital foarte clar delimitată: intrai, te pierdeai în profiluri și mesaje, și apoi ieșeai, revenind în viața reală, știind că acel mic univers va exista și mâine, cu aceleași reguli și aceleași ritualuri.

Dincolo de asta, acum, uitându-mă înapoi, apreciez foarte mult faptul că hi5 te lăsa să-ți personalizezi atât de mult profilul. Acum toate conturile de Facebook/Instagram arată la fel, nu prea ai cum să schimbi mare lucru la ele.

Probabil că unul dintre cele mai problematice dar și cele mai populare tool-uri era topul de prieteni de pe profil.

Toată lumea se uita obsesiv unde se află în topul celorlalți și cine e în față; o mică ierarhie socială digitală care putea să genereze și mici dramolete. Schimbai constant ordinea, încercai să urci în topul cuiva și, inevitabil, descopereai că și alții aveau aceleași strategii. Era o combinație de flirt, statut, rivalitate și strategie socială, toate concentrate într-un singur widget.

Pentru un adolescent, era un fel de joc subtil de putere digitală, cu emoții reale atașate unor interacțiuni care, în fond, erau doar câteva clickuri.

O altă parte cheie a internetului românesc timpuriu a fost reprezentată de locurile de unde descărcam 100% legal muzică, filme sau seriale. Vorbesc de locuri precum oDC sau chiar Filelist.

Erau comunități care aveau propriile reguli stricte și propriile ritualuri: pentru a descărca ceva, trebuia să fii activ, să contribui, să respecți clasamente și limite de upload. Dincolo de asta, era locuri în care chat-urile și forumurile erau extrem de active.

Până la urmă, aceste platforme nu erau doar despre conținut; erau spații sociale în care membrii interacționau, comentau, recomandau și împărtășeau pasiuni comune. Pe forumuri și în chat-uri, descopereai discuții despre ultimele seriale, despre muzică, despre jocuri, dar și despre cum să folosești programe de descărcare, să convertești fișiere sau să creezi playlist-uri. Era un fel de univers digital educativ, unde învățai aproape fără să-ți dai seama, doar explorând și interacționând cu ceilalți.

N-avem cum, totuși, să vorbim de internetul din anii 2000 fără să vorbim de Winamp. Dincolo de faptul că era cel mai ușor mod de a asculta muzică, aducea cu el o experiența vizuală fascinantă și personalizarea completă. Skin-urile erau esențiale: aveam modele futuriste și cyberpunk sau versiuni cu personaje de desene animate și cam tot ce ți-ai putea imagina.

Evident, internetul românesc din anii 2000 a fost marcat și de primele clipuri virale de pe YouTube. Vorbesc de bit-ul lui Teo de pe scena Cafe DeKo care a introdus conceptul de stand-up comedy pentru mulți români, vorbesc de clipurile lui Bahoi, de țăran în Spania, de înregistrarea audio a unui dialog civilizat purtat de Gigi Becali cu un reporter, de bâlci de bâlci și aș putea continua până mâine, dar ați prins ideea.

Deci, internet, cum erai în anii 2000?

Păi în primul rând ce cred că definea internetul românesc din anii 2000 era tocmai limitatea și delimitarea lui. Nu erai mereu conectat, nu primeai notificări constante și nu trăiai într-un flux infinit de informații. Deschideai calculatorul, te conectai, explorai ce te interesa și apoi închideai totul.

Dincolo de asta, internetul avea o estetică absolut nebună și totul era mult mai fun și mai predispus să fie personalizat: de la hi5 la skin-urile de Winamp la cum arăta Yahoo Messenger, la cum arăta screen saver-ul de la Windows.

Internetul era un loc, dincolo de toate, al anonimatului. Foarte puțini oameni își foloseau numele real. Puteai să fii „DarkShadow92” într-un chat de Messenger, să ai un playlist Winamp cu melodii pe care doar tu le înțelegeai și să-ți construiești un profil hi5 care să arate exact cum voiai tu, fără să te simți judecat. Anonimatul era o libertate și oferea un spațiu în care te puteai exprima fără constrângeri sociale.

Evident că peste toate astea se aruncă încă pe atâtea lucruri negative. Dar aici e vorba de nostalgie și nostalgia mereu îți aruncă un filtru roz peste tot ce-ți amintești. Important e să fim conștienți de asta.