CNA, influencerii și de ce avem nevoie de o lege a internetului

S-a trezit CNA. Nu e suficient.

De când a câștigat Călin Georgescu primul tur al alegerilor din toamnă, nimic nu mai e la fel. Din mai multe motive, dar fiindcă obiectul acestui newsletter e mediul online, o să mă concentrez pe asta.

Se pare că ascensiunea online trecută în mare parte pe sub radar a lui Georgescu a apăsat butonul de panică pentru autorități și, împinse de la spate de o populație bulversată și speriată în același timp de puterea TikTok-ului și a online-ului în general, s-au gândit că, ce să vezi, ar cam fi cazul să încerce să reglementeze, cât de cât măcar așa, mediul online. După peste 20 de ani în care am avut vestul sălbatic pe net, CNA s-a pus pe treabă.

La sfârșitul lui martie, CNA, care până recent se ocupa doar de televiziuni și posturi de radio, a început să le ceară platformelor online să dea jos zeci de videoclipuri de pe TikTok, Facebook, YouTube sau X. Motivele sunt, în principal, dezinformare, incitare la violență sau prezentare apologetică a regimurilor totalitare.

Nu e clar de ce a făcut CNA asta de abia acum, având în vedere că încă din 2022 România a transpus Directiva europeană privind serviciile mass-media audiovizuale, care permitea CNA încă de pe atunci să își extindă atribuțiile și asupra platformelor online.

Așadar, încă de acum trei ani România, ca să transpună directiva europeană, modifica Legea audiovizualului din 2002 și permitea CNA să intervină în online atunci când apar videoclipuri cu discurs instigator la ură, violență, dezinformare gravă sau alte tipuri de conținut periculos, mai ales pentru minori.

Legea spune că cei care postează astfel de materiale, teoretic, ar putea fi amendați cu sume între 2.000 și 30.000 de lei, iar platformele sunt obligate să aibă sisteme clare pentru semnalarea și limitarea accesului la conținut ilegal.

Cu toate astea, CNA a început să acționeze efectiv abia după ce România a aplicat și Digital Services Act (DSA) prin Legea 50/2024. „Fără DSA, nu aveam mecanismele concrete de implementare”, mi-a zis vicepreședintele CNA Valentin Jucan când l-am întrebat pentru un articol scris în Panorama de această întârziere. Având în vedere că în lege erau deja prevăzute inclusiv amenzi pentru cei care sunt găsiți vinovați, nu mi-e clar exact ce mecanisme lipseau.

În fine, în acest nou cadru, sub umbrela regulamentului european DSA, ANCOM supraveghează modul în care se aplică regulile, în colaborare cu CNA, iar platformele riscă amenzi uriașe dacă ignoră ordinele de ștergere a conținutului.

Am analizat în Panorama felul în care CNA forțează interpretarea legii ca să poată emite ordine de eliminare a conținutului online:

Ca să poată lua astfel de măsuri, CNA își justifică competența prin faptul că cei care postează conținutul ilegal încalcă legea audiovizualului din 2002. Practic, CNA încadrează utilizatorii platformelor online la „furnizori de servicii media audiovizuale”:

Din deciziile de eliminare publicate pe site-ul instituției, CNA citează legea care privește furnizorii de servicii audiovizuale atunci când justifică faptul că acel conținut este ilegal: „încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului”. Reiese de aici că cetățenii de rând sunt, într-adevăr, considerați de CNA furnizori de servicii media audiovizuale.

E nuanța esențială din toată dezbaterea legată de rolul CNA în mediul online: poate această instituție să intervină și asupra conținutului utilizatorilor obișnuiți? Pot fi ei tratați în același mod ca jurnaliștii sau ca o instituție de presă? O astfel de încadrare poate să fie forțată și poate duce la excese din partea CNA.

Toți furnizorii de servicii media audiovizuale, adică și oricine publică un videoclip pe net în această interpretare, au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului dar nu numai. Conform legii, ei trebuie să acorde drept la replică și rectificare, dacă cineva se consideră lezat de conținutul lor; trebuie să promoveze opere europene în proporție de 30% și să asigure accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități.

Am dat doar câteva exemple ca să înțelegem absurditatea ideii că orice user de pe net poate fi considerat serviciu media audiovizual, ca PROTV, de exemplu.

În același timp, ca o paranteză, videoclipurile de pe YouTube care au primit ordin de eliminare de la CNA la sfârșitul lui martie stau bine mersi în același loc și acum, o lună mai târziu: clipul lui Tucă e tot acolo, podcastul lui Măruță la fel și încă unul postat de un anume Eugen Tiberiu Popescu.

Ei bine, după acest exces de zel, CNA is back at it again. De data asta cu o încercare de reglementare a influencerilor. Iată informațiile pe scurt:

CNA a pus în dezbatere publică până pe 15 mai un proiect de decizie care ar obliga unii creatori de conținut de pe platformele video – cum ar fi YouTube, TikTok sau Instagram – să se înregistreze oficial la instituție.

Pentru ca obligația să se aplice, trebuie îndeplinite mai multe condiții în același timp: canalul să aibă cel puțin 500.000 de abonați sau urmăritori, să fi publicat minimum 24 de materiale video în ultimele 12 luni, să genereze venituri sau beneficii, iar conținutul să fie majoritar în limba română.

De ce trebuie să se înregistreze influencerii la CNA? Pentru că „ar permite aplicarea mai clară a legii și ar stabili un cadru predictibil atât pentru instituție, cât și pentru creatori”, ne zice CNA.

Cu alte cuvinte, dacă un creator de conținut online îndeplinește criteriile de mai sus, devine serviciu media audiovizual la cerere, iar asta are implicații legale directe:

✔️ i se aplică Legea audiovizualului (Legea 504/2002)
✔️ trebuie să respecte Codul de reglementare a conținutului audiovizual (Codul CNA)
✔️ Este supus monitorizării și eventual sancționării de către CNA

Vicepreședintele Valentin Jucan, a declarat pentru Pagina de Media că este nevoie de o definire clară a statutului de „influencer” și de reguli generale care să fie cunoscute și aplicate unitar. Ideea e că CNA vrea să trateze genul ăsta de conținut cu responsabilitate editorială similară televiziunilor sau posturilor de radio.

Important de reținut, totuși: dacă te înregistrezi la CNA, nu înseamnă că CNA îți aprobă conținutul înainte de publicare – dar înseamnă că CNA are dreptul să te monitorizeze, să-ți ceară explicații și să te sancționeze dacă încalci legea audiovizualului.

Ca să recapitulăm. După ce ne-a zis că orice utilizator online este automat furnizor de servicii media audiovizuale, CNA spune acum că influencerii cu peste 500.000 de followers devin „servicii media audiovizuale la cerere”. Păi nu erau deja oricum furnizori de servicii media audiovizuale din momentul în care au încărcat orice fel de conținut video online? Și fiind catalogați astfel deja, nu trebuiau oricum și ei, la fel ca toți oamenii care încarcă clipuri pe net, să se înscrie la CNA? Make it make sense.

Și uitându-ne pe definițiile din lege și mergând pe o logică elementară, e clar că serviciile media audiovizuale la cerere sunt doar o subcategorie a serviciilor media audiovizuale în general.

Un serviciu media audiovizual e orice serviciu care oferă programe pentru public, fie că e vorba de televiziune, radio sau platforme online, și care este controlat de un furnizor. În schimb, un serviciu media audiovizual la cerere e un tip special de serviciu unde utilizatorul alege singur ce vrea să vadă și când vrea, dintr-un catalog pregătit de furnizor.

Acest haos legsislativ e consecința absenței oricărei reglementări în ultimii 20-25 de ani de când a luat avânt internetul.

Acum, în loc să avem o strategie clară și adaptată realităților online-ului de azi, CNA pare că încearcă să potrivească forțat internetul de 2025 pe tiparele reglementărilor pentru televiziunea clasică din 2002. Iar asta, evident, nu are cum să funcționeze fără confuzii, abuzuri, scandaluri și discuții interminabile.

Autoritățile, panicate de ce s-a întâmplat în toamnă, au ales drumul cel mai complicat și mai prost gândit: redefinirea arbitrară a cine e furnizor de media, cine trebuie să respecte ce reguli și cine riscă amenzi uriașe.

Realitatea e că, dacă vrem cu adevărat să avem reguli coerente pentru internet, nu putem să tot cârpim Legea audiovizualului din 2002 sau să forțăm interpretări ca să ne iasă pasența.

Avem nevoie de un efort legislativ uriaș: o lege nouă, clară, dedicată exclusiv mediului online. Un cadru legal adaptat la prezent, nu un set de reguli scrise acum 20 de ani pentru televiziuni, trântit peste TikTok, YouTube sau podcasturi. Internetul nu e nici televiziune, nici radio – e un ecosistem complex care are nevoie de reguli proprii, gândite de la zero pentru realitățile digitale.

O lege dedicată ar trebui să stabilească foarte clar ce înseamnă de fapt un creator de conținut, un furnizor de platformă, un serviciu media online, un utilizator obișnuit. Ar trebui să definească tipurile de conținut vizate, responsabilitățile fiecărei părți și sancțiunile, fără să încerce să tragă la indigo reguli inventate pentru televiziunile anilor ʼ90.

Doar așa am putea evita abuzurile sau confuziile de genul „oricine postează un clip pe net e televiziune”. Și, la fel de important, o lege nouă ar trebui să stabilească garanții solide pentru libertatea de exprimare, ca să nu ajungem să dăm jos opinii personale doar fiindcă supără pe cineva.

Însă un astfel de efort nu se poate face peste noapte și nici în spatele ușilor închise. Ar presupune consultări reale cu juriști, specialiști în tehnologie, creatori de conținut, organizații pentru drepturile omului și publicul larg. E nevoie de oameni care chiar să înțeleagă internetul pentru că altfel nu îl poți reglementa eficient.