Aplicațiile de livrat mâncare au devenit un coșmar. Cum am ajuns aici

Costuri operaționale, taxă de servicii, taxă de vremea rea, conversații cu boți, reduceri false etc.

Aplicațiile de livrat mâncare devin din ce în ce în ce mai neplăcut de folosit pe zi ce trece. Ceva ce părea cândva magic (mâncare adusă la ușă, rapid, de la orice restaurant) a devenit acum o experiență plină de frustrări. Taxe de livrare mai mari, timpi de așteptare tot mai lungi, restaurante fake sau care dispar peste noapte, și o interfață care te împinge constant să cheltui mai mult.

Ce trăim acum e un exemplu perfect de enshittification, termenul inventat de Cory Doctorow pentru a descrie modul în care platformele online se degradează în timp.

„Platform decay” sau „enshittification” a fost descris de Cory Doctorow prima oară pe blogul său personal în noiembrie 2022 și apoi într-un articol din Wired din ianuarie 2023.

Pe scurt, e vorba de degradarea experienței pe platformele digitale pe măsură ce ele nu mai pun accentul pe satisfacerea utilizatorilor, ci pe maximizarea profitului.

Inițial, platformele atrag mulți oameni cărora le oferă o experiență de calitate, de multe ori gratuită. În timp, pe măsură ce platforma crește, ea prioritizează monetizarea. Poate prin introducerea reclamelor, poate prin promovarea conținutului plătit sau utilizarea algoritmilor.

Fenomenul ăsta nu e deloc nou. Îl vedem peste tot pe internet, doar că în forme diferite. Facebook, de exemplu, a fost cândva locul unde îți vedeai prietenii și evenimentele din oraș. Acum e un feed plin de reclame, clipuri reciclate și conținut pe care nu l-a cerut nimeni.

Doctorow descrie perfect dinamica asta: la început, platforma e construită pentru utilizatori. Apoi începe să favorizeze creatorii și brandurile, ca să crească engagement-ul. Iar în final, se întoarce împotriva tuturor și optimizează doar pentru propriul profit.

Amazon a trecut prin același proces. A fost „cel mai mare magazin online”, unde găseai orice, rapid și ieftin. Azi, primele pagini de rezultate sunt un câmp de luptă între produse sponsorizate, iar ceea ce vezi e mai degrabă o reclamă mascată decât o listă reală de recomandări. Experiența cumpărătorului s-a degradat, dar profiturile platformei au explodat.

Chiar și TikTok, simbolul „autenticității” digitale, a intrat în faza asta. Clipurile par tot mai repetitive, brandurile se infiltrează în trenduri, iar creatorii independenți sunt împinși în jos de algoritm dacă nu se aliniază la ce vrea platforma să promoveze în acel moment. Scopul e să rămâi cât mai mult în aplicație.

Fenomenul a cuprins în ultimii ani și aplicațiile de livrat mâncare de la noi, fie că vorbim de Glovo, Bolt Food sau Wolt (fostul Tazz).

La început, totul părea win-win. Restaurantele câștigau vizibilitate, clienții primeau mâncarea mai repede, iar curierii aveau o sursă nouă de venit. Platformele investeau agresiv în reduceri și livrări gratuite, cumpărându-și practic locul în viața noastră de zi cu zi. Dar odată ce am devenit dependenți de ele, totul s-a schimbat.

A început cu restaurantele. La început, Glovo și compania au venit cu promisiunea de „a le aduce clienți noi”. Și chiar așa a fost. Dar acum, pentru a fi vizibil în aplicație, un restaurant trebuie să plătească extra, fie prin „boost-uri” în algoritm, fie prin campanii speciale.

Comisioanele ajung la 25-35% din fiecare comandă, adică o margine de profit imposibil de susținut pentru afacerile mici. Mulți ar vrea să plece, dar nu pot. Odată ce majoritatea clienților s-au mutat pe aplicație, absența din ea înseamnă, practic, să nu exiști.

Pentru curieri, e drept, a cam fost rău de la bun început, realist vorbind.

Curierii trăiesc într-o economie cu risc mare și siguranță mică. Ore lungi pe biciclete/e-bike/trotinete, trafic intens, vreme extremă și presiune constantă din partea algoritmilor pentru timpi mai scurți. Un studiu pe România arată creștere semnificativă a incidentelor rutiere care implică livratori pe bicicletă între 2017–2023, pe fondul exploziei comenzilor și a infrastructurii de ciclism insuficiente.

Dincolo de drum, munca e “administrată” de aplicație. Repartizarea comenzilor, evaluările și chiar suspendările se fac adesea automat, cu puțină transparență ori drept de contestare.

Platformele au împins mult narațiunea „flexibilității”, iar unele sondaje comandate de industrie arată că mulți curieri apreciază programul variabil. Dar asta coexistă cu venituri impredictibile și costuri transferate pe umerii lucrătorilor (echipament, reparații, combustibil/încărcări, asigurări). Evaluările independente arată constant scoruri joase la criterii de bază (plată corectă, condiții, contracte, reprezentare) în livrările de mâncare, semn că “flexibilitatea” vine des la pachet cu precaritate.

Apoi a început totul să fie un coșmar și pentru utilizatori. A apărut taxa de livrare „dinamică”, adică o scuză elegantă pentru a plăti uneori dublu, fără vreo explicație clară. Au venit „taxele de serviciu” care nu știi exact ce servicii acoperă. Apoi au dispărut reducerile reale. Acum avem „reduceri” de tipul: hei, ia uite, un gyros mare costa 110 lei, dar REDUS e acum doar 60 de lei.

Mai mult, aplicațiile au început să promoveze restaurantele care plătesc mai mult pentru vizibilitate. Cu niște bani în plus, te împinge Bolt sau Wolt în capul listei fără probleme, indiferent de review-urile utilizatorilor, deci șansele să nimerești un restaurant cel mult mediocru cresc.

În același timp, taxele de livrare au devenit imposibil de acoperit de oameni: majoritatea localurilor percep taxe de livrare de peste 10 lei. Dar stai liniștit, poți rezolva asta cu un simplu abonament lunar de 15 sau chiar 30 de lei la Glovo, Wolt sau Bolt Food.

De obicei, aceste abonamente îți oferă livrare gratuită (dar doar la anumite restaurante și doar peste o anumită sumă cheltuită), reducere la taxa de servicii operaționale și chiar prioritate la livrare.

Mai exact, experiența fără a avea un abonament la aceste platforme a devenit atât de neplăcută încât, realist vorbind, ești obligat să te abonezi.

Și să nu mai vorbim de tot spam-ul din notificări. Aplicațiile astea nu mai sunt despre mâncare, ci despre atenția ta. Îți trimit notificări non-stop, îți bagă în față bannere colorate, totul pentru a te face să intri mai des, să comanzi mai mult, și să uiți că plătești mai mult decât dacă ai merge tu până la restaurant.

Iar dacă ai vreo problemă cu o livrare, mult succes să o rezolvi. E practic o loterie. În majoritatea cazurilor vei sta de vorbă cu un bot și va trebui să faci o adevărată muncă serioasă ca să reușești să obții ce vrei.

În același timp, livratorii primesc „salarii” mizerabile pentru o muncă extrem de dificilă (unde eventual sunt și hărțuiți pe stradă), iar restaurantele plătesc comisioane uriașe.

Așa fac aceste platforme profit. Îi taxează mai mult pe utilizatori, cer comisioane mai mari restaurantelor, plătesc prost curierii. Toată lumea pierde, în afară de platformă. Este, practic, o formă de capitalism de tip „extractiv”: nu mai creezi valoare nouă, ci o extragi dintr-un ecosistem pe care chiar tu l-ai construit.

Degradarea acestor platforme e inevitabilă. Când o platformă ajunge să trateze fiecare utilizator, fiecare partener și fiecare curier ca pe o sursă de profit imediat, nu mai există cale de întoarcere. Problema e că suntem comozi, ne-am obișnuit cu ele și e greu să ne imaginăm viața fără ele. Iar asta e adevărata victorie a capitalismului de platformă: nu că ne-a convins să plătim mai mult, ci că ne-a făcut să credem că nu avem alternativă.

E mai ușor să ne imaginăm sfârșitul lumii decât o viață fără mâncare livrată acasă. OK, poate exagerez, dar nici nu pare că suntem departe.

În teorie, totul e opțional: poți oricând să gătești acasă, să mergi la colț după o supă, să suni direct la restaurant. În practică, însă, aplicațiile au devenit infrastructura implicită a vieții urbane. Sunt integrate în obiceiurile noastre, în felul în care ne gestionăm timpul și chiar în modul în care gândim mesele.

Așa ajungem într-un paradox familiar internetului de azi: tehnologia care trebuia să ne elibereze ne face, de fapt, dependenți.