Aplicațiile de dating sunt noile păcănele

E din ce în ce mai rău.

*O variantă inițială a acestui text a apărut pe pagina de Instagram a newsletterului, dar m-am gândit să îl trimit și ca newsletter 1) în caz că v-a scăpat și 2) că nu cred că e o idee bună neapărat să am texte exclusiv pe Instagram, ci mai degrabă invers.

„Fenomenul Tinder: aplicația de smartphone prin care îți poți da întâlnire cu cineva din apropiere a revoluționat datingul online” scria Mediafax în 2014. 11 ani mai târziu, aplicațiile de dating au scăzut în popularitate printre tineri ceva mai rău decât USR-ul.

Toată lumea se plânge de aplicațiile de dating peste tot, iar senzația colectivă e că toate transformările prin care au trecut au făcut ca experiența folosindu-le să devină din ce în ce mai rea. Poate că aceste aplicații au devenit din ce în ce mai rele intenționat: până la urmă, cu cât fac o treabă mai proastă din a ne ajuta să ne găsim relații, cu atât vom fi forțați să le folosim în continuare. Și să plătim.

Pe de-o parte, degradarea aplicațiilor de dating nu e ceva specific lor, ci mai degrabă un fenomen răspândit la o scară mai largă. „Platform decay” sau „enshittification” e fenomenul descris de Cory Doctorow prima oară pe blogul său personal în noiembrie 2022 și apoi într-un articol din Wired din ianuarie 2023.

Pe scurt, e vorba de degradarea experienței pe platformele digitale pe măsură ce ele nu mai pun accentul pe satisfacerea utilizatorilor, ci pe maximizarea profitului.

Inițial, platformele atrag mulți oameni cărora le oferă o experiență de calitate, de multe ori gratuită. În timp, pe măsură ce platforma crește, ea prioritizează monetizarea. Poate prin introducerea reclamelor, poate prin promovarea conținutului plătit sau utilizarea algoritmilor.

Această degradare a ajuns și la aplicațiile de dating prin modelul de subscripții plătite. Atât Tinder cât și Bumble oferă versiuni „premium” pentru care oamenii trebuie să plătească. Cea mai mare parte a veniturilor companiilor vine, acum, de la aceste subscripții. Scopul aplicațiilor, deci, e să țină oamenii ca abonați plătitori o perioadă cât mai lungă de timp, pentru că de aici vin banii.

Oamenii rămân pe aplicațiile de dating pentru că, printre altele, ele dau dependență. Match Group, compania mamă a Tinder, Hinge și The League, a fost dată în judecată anul trecut pentru că ar fi transformat aplicațiile sale în adevărate păcănele online, „prin care își transformă utilizatorii în gambleri dependenți de a căuta o răsplată pe care Match o face intenționat dificil de găsit”.

Aplicațiile de dating sunt făcute să transforme utilizatorii în dependenți care nu își vor găsi relațiile acolo, ci vor rămâne captivi plătind sume tot mai mari în speranța că următorul swipe e cel care le va aduce fericirea. Dacă la păcănelele din casino miza sunt niște câștiguri bănoase uriașe, aici miza e fericirea ta pe termen lung.

În fond, e o formă de „gamificare” a singurătății. Iubirea devine o loterie afectivă în care șansele sunt mereu mai bune dacă plătești pentru ele. Iar atunci când nu câștigi, ești făcut să crezi că problema e la tine: că nu ești suficient de atrăgător, că nu știi să scrii mesaje interesante, că nu ești suficient de cool sau de fotogenic.

Situația nu e roz nici pentru companii. Valoarea la bursă a Match Group și Bumble, cei mai importanți jucători de pe piață la nivel global, a scăzut cu 40 de miliarde de dolari din 2021 până acum.

Ambele companii au anunțat concedieri în masă în ultimii ani și venituri din ce în ce mai scăzute. Problemele financiare vin pentru că nu sunt suficienți oameni dispuși să plătească abonamentele. În primul rând pentru că nu-ți vine să plătești pentru un serviciu mai degrabă ipotetic (poate o să-ți găsești iubirea, poate nu).

Pe TikTok, Reddit și Instagram, tot mai mulți oameni vorbesc despre motivele pentru care au renunțat la platformele de dating. Procesul de swipe pare acum prea tranzacțional și artificial, iar încrederea în companiile din spatele acestor aplicații este tot mai scăzută. Nu ajută nici conturile false. În schimb, alte platforme sociale, precum Instagram, Snapchat sau chiar TikTok, sunt văzute ca o alternativă mai autentică, unde oamenii pot să se cunoască în mod natural și fără costuri.

Nemulțumirea larg răspândită nu vine doar din cât de prost funcționează aplicațiile astea, ci și din faptul că ne-au forțat să ne raportăm la conexiunile umane ca la un proces de selecție bazat pe branding personal, eficiență și consum rapid. Am ajuns să ne gândim la romantism în termeni de „valoare pe piață” și „optimizare”, ceea ce face ca însăși ideea de intimitate să devină cooptată de același turbocapitalism care ne mănâncă viețile de zi cu zi.

Aplicațiile de dating păreau, la început, prea bune ca să fie adevărate pentru că așa și erau. Dar au vândut o iluzie irezistibilă: că bazinul de oameni cu care ai putea avea o conexiune e o sursă inepuizabilă și de calitate. Și prin această iluzie ne-au transformat viața romantică în încă un produs numai bun de tranzacționat pe piața liberă.